Citadela orașului
Istoria înființării cetății datează din vremuri îndepărtate. Un lucru este sigur - până în secolul al XII-lea, pe dealul Monte-Rastello se afla deja o puternică cetate, care a rezistat multor asalturi fără succes. Abia în 1554, după aproape o jumătate de an de asediu, francezii au reușit să cucerească acest fort, care la acea vreme se transformase deja doar într-un morman de pietriș, iar apoi l-au reconstruit cu grijă, la fel ca multe clădiri prinse între zidurile fortificațiilor, care în acele vremuri, de fapt, constituiau chiar orașul. Este interesant că multe case-cetăți au fost proiectate astfel încât să se ajungă la ele doar prin scări speciale, atașate, de la etajul superior, astfel încât nu e greu să ne imaginăm dificultățile unui asalt asupra unei asemenea fortificații izolate.
Bastionul Etendar
Bastionul este un fragment păstrat dintr-o fortăreață inaccesibilă, construită în Evul Mediu pentru a proteja unica poartă maritimă către insulă dinspre Sardinia. În secolul al XVI-lea, trupele turcești, în alianță cu francezii, au reușit să ia cu asalt fortăreața, distrugând-o, dar mai târziu au întărit resturile bastionului. Aici se află astăzi memorialul trecutului Bonifiaciano - un muzeu care reconstituie o serie de evenimente din istoria orașului.
La escalera del rey de Aragón
Potrivit legendei, această scară, lungă de 187 de trepte, ce duce la peșteră, a fost săpată în stâncă în doar o singură noapte în 1420, în timpul asediului de către spanioli al lui Bonifacio. Nu există însă informații exacte despre cine a tăiat-o. Există o versiune potrivit căreia ar fi fost localnicii, care mureau de sete și își doreau să ajungă la un lac cu apă dulce aflat în adâncul stâncilor; o altă legendă spune despre regele Aragonului, Alfonso V - se pare că ar fi vrut, cu ajutorul ei, să intre în orașul inaccesibil. Există și o altă versiune, mai puțin eroică, a apariției acestei scări: se pare că ar fi fost construită de călugării franciscani cu mult mai devreme, pentru a avea acces la o sursă de apă dulce.
Biserica Sfântul Dominic
Biserica Sfântul Dominic este cea mai mare din Corsica și este una dintre puținele construcții gotice ale insulei. Cea mai remarcabilă parte a templului din secolul al XIII-lea - turnul clopotniță octogonal de pe o bază pătrată, încununat cu creneluri pereți. Biserica făcea parte dintr-o mănăstire dominicană, care nu mai există în prezent. În interior se află un tablou de altar din secolul al XVIII-lea din marmură colorată și relicvarii din aceeași perioadă, care sunt folosite și astăzi în timpul sărbătorilor religioase.
